Despre Noi

Prezentare

Grădinița cu Program Prelungit „Furnicuța” din Arad este situată pe strada Constantin Brâncuși FN, în zona Lebăda, cartierul Vlaicu, și funcționează din luna mai a anului 1977. Inițial, a fost cunoscută sub denumirea de Grădinița P.P. 10.

În prezent, grădinița funcționează cu o grupă de antepreșcolari și 10 grupe de preșcolari, dintre care 3 grupe mici, 3 grupe mijlocii și 4 grupe mari, sub îndrumarea doamnei director Iagyi Jelmira.

Toate educatoarele sunt cadre didactice calificate, deținând grade didactice: 14 au gradul didactic I, 6 au gradul didactic II, iar 3 au definitivatul, dintr-un total de 23 de cadre didactice.

Alături de doamnele educatoare, își aduc contribuția la asigurarea unui climat propice dezvoltării copiilor și personalul auxiliar: îngrijitoarele, asistentele medicale, administratorul și bucătăresele.

În cadrul educației preșcolare, parte integrantă a educației timpurii, copiilor li se oferă posibilitatea de a se dezvolta armonios din toate punctele de vedere: intelectual, fizic, moral și socio-afectiv.

În prezent, grădinița are un efectiv de 325 de copii.

Grupa de antepreșcolari funcționează cu două educatoare, două îngrijitoare și o asistentă, având triplă funcționalitate.

Toate cele 10 grupe de preșcolari au câte două educatoare și o îngrijitoare. Grupele sunt organizate cu triplă funcționalitate, fiind spații în care copiii învață și se joacă, mănâncă și se odihnesc.

Grădinița dispune de o sală de sport, cabinet de logopedie și consiliere școlară, precum și de un cabinet medical deservit de asistente permanente, iar medicul vine o dată pe săptămână.

De asemenea, grădinița beneficiază de o curte generoasă, dotată cu aparate de joacă moderne.

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.